Nu, Romania nu se va islamiza

Pericolul în care s-ar găsi țărișoara, împresurată de liftele păgâne, e cea mai recentă isterie care a cuprins internauții României. Urmașii de azi ai voievozilor mai mult sau mai puțin sfinți de ieri s-au grăbit să spună un nu hotărât islamizării națiunii.

Haideți, totuși, să cercetăm mai îndeaproape dacă spaimele acestea au sau nu sens.

Cine sunt, în primul rând, cei care ne amenință nouă identitatea națională? Pare-se că e vorba de cei 6351 de amărâți pe care România va trebui să îi primească nu dintr-o dată, ci pe parcursul a doi ani. Spre comparație, printre noi trăiesc deja de suficient de mult timp 6.518 bulgari. Simte cineva un apetit neobișnuit pentru zarzavaturi  în ultima vreme?

Dar să presupunem că numărul refugiaților va crește. Să presupunem că vor fi mai mulți de atât, de zece ori mai mulți de atât. Sunt de ajuns 60.000 de musulmani pentru a islamiza o țară de 20 de milioane de locuitori? Evident, nu, pentru că, surpriză!, în România trăiesc deja 64.337 musulmani, după datele oferite de cel mai recent recensământ. La fel, România nu a devenit o anexă a Ucrainei doar pentru că pe teritoriul ei trăiesc 48.910 ucraineni. La fel, România nu s-a maghiarizat doar pentru că pe teritoriul ei trăiesc 1.259.914 unguri!

Așadar, cei care se declară cei mai patrioți români, păstrătorii esenței naționale, cultivatorii limbii și apărătorii credinței strămoșești sunt și cei care cred cel mai puțin în capacitatea acestora de a face față simplului contact cu oameni de altă limbă și altă religie. În capul lor, pare-se, simplul fapt că vor avea un vecin sirian îi va face să îl uite pe Ștefan pentru Saladin și pe Sf. Pavel pentru Abu Bakr.

Ironia crudă este că cei ce se proclamă scutul credinței creștine par să ignore cartea de căpătâi a creștinătății. Oare Iosif și Maria nu sunt prezentați în evanghelii ca niște refugiați, atunci când fug în Egipt pentru a scăpa de persecuțiile din țara lor de baștină? Dacă apărătorii belicoși ai creștinismului de azi ar fi trăit în Egipt acum două milenii, oare ar fi vociferat ei împotriva iudaizării provinciei lor?

Migrația a existat dintotdeauna și va rămâne cu noi până la capătul civilizației. Liderii politici inteligenți o folosesc ca pe o resursă. Egiptul a devenit mai puternic acceptând triburi israelite, care au format trupe de grăniceri de elită; Macedonia a devenit mai puternică în preajma domniei lui Filip, tatăl lui Alexandru, primind greci din sud; Roma a devenit un imperiu universal acceptându-i în rândul cetățenilor pe toți cei care râvneau la acest titlu; mai aproape de zilele noastre, țările române au devenit mai puternice când i-au găzduit pe bizantinii care s-au pribegit pe aici după căderea Constantinopolului; Țările de Jos au devenit mai prospere după ce le-au oferit sălaș evreilor persecutați prin alte părți; Prusia a devenit mai puternică după ce i-a primit pe cei alungați din Franța pe motive religioase; în fine, America s-a dezvoltat prin munca neobosită a imigranților și a refugiaților.

Ține de generația aceasta ca migranții să fie o resursă pentru dezvoltare și nu o sursă de tensiune socială. Iar xenofobia unora nu este cheia salvării, ci este sămânța neagră a distrugerii civilizației noastre.   

Victoria lui Klaus Iohannis nu este victoria ACL

La ora la care scriu, cifrele oficiale sunt doar parțiale, însă toată lumea este de acord că vorbim despre o victorie categorică a lui Klaus Iohannis în fața lui Victor Ponta. Să ne înțelegem, însă, aceasta nu este o victorie a formațiunii politice ACL: politicul l-a adus pe candidat până la 40%, poate spre 45%. Victoria, acele zece procente cruciale, au fost aduse de oameni tineri, educați, care au deprins gustul civismului și al activismului și, foarte important, oameni care vor păstra un simț critic foarte acut la adresa tuturor partidelor, inclusiv PNL. Ba, poate, mai ales la adresa PNL.

Cum au fost convinși oamenii aceștia să iasă la vot? Cred că declicul cel mai important s-a produs atunci când s-a articulat mișcarea Uniți Salvăm, atunci când tinerii au reușit să identifice o cauză în care să creadă fără rezerve, au izbutit să folosească rețelele sociale pentru  a se organiza și au obținut câteva succese notabile. Cred că atunci s-a produs prima fisură vizibilă în prejudecata potrivit căreia politica e o lume închisă, ale cărei decizii nu pot fi influențate și de care e bine să te ții cât mai departe, deoarece cam pute.

În acel context, Partidul Național Liberal, a făcut un pas foarte important în întâmpinarea acestei mișcări civice: în ciuda atitudinii ambigue a câtorva lideri și chiar a unor gafe, partidul în întregimea sa i-a tratat pe protestatari cu respectul cuvenit unor cetățeni și unor parteneri de dialog. Cred că, opunându-se atunci în chip eficient unui proiect detestat de societatea civilă, PNL a cîștigat prima bilă albă în ochii acestei noi generații pașoptiste.

Asta, spre deosebire de PSD, care s-a încăpățânat să creadă în politica de rit vechi, care îmbrățișează hard power și disprețuiește soft power (cam ca și Băsescu). În toată perioada de campanie, PSD a părut că are despre votantul român o imagine foarte proastă. Au crezut că se ia orbește după primar și după popă, că înghite fără să clipească pomana electorală, că bagă la cap în chip mecanic cele mai abjecte mesaje despre adversari, servite până la sațietate de câteva canale media. Mai mult decât atât, au crezut că pot hotărî cine are și cine nu are dreptul să voteze la niște alegeri.    

Cam atât despre trecut și acum două vorbe despre viitorul politic. S-a încheiat bătălia pentru viitorul Președinte al României, începe bătălia pentru viitorul celui mai vechi și mai titrat partid românesc. Dacă vrem să dăm o șansă marelui Partid Național Liberal, trebuie să refuzăm capcana guvernării în următoarele 3-6 luni. După părerea mea, trebuie decantate și asimilate niște lecții despre trecut, trebuie construite niște structuri viabile, trebuie lăsate figurile să se cearnă înainte să ne asumăm o sarcină foarte dificilă. Dreapta românească are nevoie de asta, și cred că România are nevoie de o dreaptă coerentă.

Despre trecerea PNL de la ALDE la PPE

Vestea a venit ieri, ca o surpriză pentru foarte mulți, și a adus confirmarea că zvonurile care circulau de ceva vreme erau întemeiate.

S-a invocat deja faptul că liberalii români erau cei mai apropiați de dreapta dintre toți membrii ALDE. Am putut vedea pe viu acest lucru, de exemplu, atunci când am participat la conferința Liberal-Democraților din Scoția, unde mare parte dintre rezoluțiile adoptate i-ar fi surprins chiar și pe socialiștii noștri. Totuși, atunci când vorbim despre ideologia partidului european în ansambul său, așa cum a fost prezentată în programul politic adoptat la cel mai recent congres de la Londra, ea mi se pare mult mai apropiată de ideile pe care le susținem noi în România, sau cel puțin de ideile pe care le am eu personal despre liberalism – proprietate privată, competiție liberă, apărarea individului împotriva abuzurilor statului, fiscalitate redusă, accent pus pe încurajarea IMM-urilor și nu a marilor corporații și așa mai departe. În domeniul libertăților individuale, ALDE este progresist, militând activ pentru drepturile minorităților sexuale, de exemplu, un lucru care probabil îi nemulțumește pe mulți dintre liberalii români, dar care mi se pare elementar pentru o societate liberă, în care indivizii să își poată urma preferințele și înclinațiile fără îngrădiri absurde din partea autorităților sau a altor indivizi, prea dornici de a-și băga nasul unde nu le fierbe oala.

Există, fără îndoială, avantaje nete pentru PNL din momentul când se alătură celui mai influent partid european. Europarlamentarii noștri vor putea deveni mult mai ușor raportori pe proiecte majore și vor avea o poziție de negociere mult mai puternică decât dacă ar fi rămas într-un partid liberal care se întoarce după alegeri cu doar 60 de europarlamentari față de cei 8 pe care îi avea în legislatura trecută. Și în politica internă, sprijinul internațional ar putea fi mult mai inteligent folosit. Dacă liberalii ar fi fost membri PPE din 2003, putem doar să ne închipuim care ar fi fost, de exemplu, rezultatul referendumului din 2012...

Este, de asemenea, o declarație destul de puternică de intransigență în fața PSD: în plan european, ALDE a fost de multe ori în alianță cu socialiștii, iar trecerea la populari echivalează cu o ardere a corăbiilor, o angajare deplină în conflictul cu socialiștii.

Rămân, totuși, chiar și în fața acestor argumente, cu un gust amar. O asemenea decizie nu se ia pe sub masă. O asemenea decizie nu se ia fără discuții deschise, atât cu ALDE cât și cu PPE. Îmi dau seama că apropiata nominalizare a președintelui Comisiei ne dă pârghii de negociere pe care le-am pierde altfel, dar rămân la ideea că afilierea la o familie politică europeană trebuie pusă în discuție la un Congres, și nu luată în biroul unui președinte de partid. În plus, nu mi-aș dori vreodată să îi văd pe europarlamentarii noștri ridicându-se în picioare să îl aplaude pe un Viktor Orban, doar în numele unei solidarități de partid.

De ce iesirea PNL de la guvernare era singura optiune rationala

Să ne înțelegem – în conferința de presă din seara aceasta, Crin Antonescu nu a rupt USL-ul. Nu a făcut decât să constate o evidență și să ia deciziile care decurg de aici.

De fapt, principiile care au dat substanță USL-ului au fost încălcate de multă vreme de PSD. Să le luăm pe rând:

*  Lupta împotriva lui Traian Băsescu. Imediat după anunțarea scorului USL în alegeri, care permitea formarea fără nici o emoție a guvernului, premierul desemnat Victor Ponta anunța că vrea să îi coopteze și pe cei din UDMR, cei care se făcuseră până atunci zid întru apărarea guvernelor lui Băsescu. Dacă UDMR-ul nu a intrat atunci la guvernare, a fost datorită poziției ferme a liberalilor.

* Lupta pentru independența justiției. Printre primele lucruri făcute de premierul Victor Ponta s-a numărat pactul de coabitare cu Traian Băsescu (semnat împotriva sfaturilor lui Crin Antonescu). Ca o consecință directă a acestui pact, Ponta și Băsescu au făcut o înțelegere pentru numirea procurorilor șefi. Ponta a îmbrățișat-o pe Codruța Kovesi, dându-i certificat de bună purtare și forțând demisia Monei Pivniceru. Justiția a pierdut atunci un ministru cu adevărat independent și care putea da un orizont de speranță că vom avea și noi, la un moment dat, un sistem judiciar european.

* Echilibru pe eșichierul politic, prin eliminarea tendințelor unui partid de a acapara întreaga putere. USL-ul s-a constituit pentru a lupta împotriva tendințelor lui Băsescu de a face din PDL un partid stat. Din păcate, PSD-ul s-a decis destul de repede că dorește toată puterea în stat și nu a întârziat să îi șicaneze pe liberali. Încă de anul trecut, lideri pesediști cu greutate evocau fără nici un pic de rușine faptul că PSD-ul, în calitate de mare partid, ar trebui să aibă propriul candidat la președinție, iar televiziunea lor de buzunar, RTV, a lansat atacuri furibunde la adresa lui Antonescu.

* Onestitate în relația cu partenerii de coaliție. Punctul 9.8 al Protocolului USL spune limpede: „Cele două părți nu vor accepta sau iniția participarea separată în alte alianțe electorale”. În urmă cu două săptămâni, în vreme ce refuza fără nici un motiv numirea lui Iohannis ca vicepremier, Ponta își punea semnătura pe actul constitutiv al unei alianțe electorale, USD.

Așadar, pe scurt – Ponta și PSD-ul visează puterea absolută în stat și au fost foarte deranjați când PNL-ul li s-a împotrivit în câteva ocazii cruciale, cum ar fi proiectul Roșia Montană sau legea amnistiei. Au încălcat în repetate rânduri litera și spiritul înțelegerii cu PNL, convinși fiind că monopolul aproape complet pe care îl au asupra presei le va acoperi urmele. Din toate aceste motive, PNL nu avea altă alegere demnă decât aceea pe care a făcut-o, și anume să iasă de la guvernare.