Despre statul responsabil

Am aflat cu toţii că preşedintele în funcţie e de părere că statul român nu este responsabil pentru fiecare cetăţean în parte. Autorităţile actuale ne spun aşadar prin cea mai autorizată gură că nu se simt responsabile pentru fiecare român în parte. În cazul acesta, noi, cetăţenii, avem o sugestie: să perceapă taxe şi impozite numai de la aceia pentru care se simt responsabili – finii, cumetrii şi tovarăşii lor de chermeze.

Statul este, şi trebuie să fie, responsabil în faţa fiecărui cetăţean, pentru că de la fiecare cetăţean a pretins, pretinde sau va pretinde la un moment dat bani. Dacă elimină din ecuaţie propria responsabilitate, rămâne un simplu borfaş care ia taxă de protecţie, cu nimic mai bun şi cu nimic mai tolerabil decât acesta.

Ideea pe care preşedintele în funcţie încearcă să o acrediteze, aceea cum că statul responsabil nu e altceva decât statul comunist (şi lăsând totodată a se înţelege că el, cel care se ia la trântă cu comunismul pe oriunde şi în orice formă l-ar găsi, e un mare campion al dreptei) trădează sau prostie, sau ticăloşie.

Dovedeşte prostie dacă i se pare că dreapta este o filozofie politică ce nu se preocupă decât de interesele unui grup restrâns, în speţă cel aflat la putere. Asta nu e filozofie de dreapta, asta e mafie.

Oamenii de dreapta se preocupă de toţi cetăţenii, şi pentru că se simt răspunzători să crească nivelul de prosperitate al fiecăruia în parte se preocupă de asigurarea unui mediu de afaceri cât mai prietenos cu toţi investitorii, de la cei mai mici până la cei mai mari, în aşa fel încât să existe o piaţă liberă şi concurenţială pe toate planurile, inclusiv la nivelul pieţei muncii. Nimic nu ridică salariile mai eficient şi mai durabil decât un mediu economic sănătos, în care individul competent are – şi ştie că are – în orice clipă posibilitatea de a trece de la o companie la alta: angajatorul la care este va încerca să îl păstreze, angajatorul posibil va încerca să îl atragă, iar concurenţa dintre ei duce la un salariu mai bun şi la condiţii de muncă mai bune. Pe scurt, la prosperitatea angajatului, fie că angajatul acesta este manager în domeniul bancar sau vânzător la magazinul din colţ.

Pe de altă parte, dovedeşte ticăloşie preşedintele dacă în spatele paravanului oferit de câteva fraze ce se vor de dreapta, nu face altceva decât să consolideze poziţia grupului lui de interese. Dacă statul lui Băsescu nu se preocupă de fiecare cetăţean, atunci înţelegem că statul lui Băsescu se preocupă numai de câţiva cetăţeni. De exemplu, de cetăţeanul Băsescu, pentru care guvernul a alocat în 2011 un buget cu un milion de lei mai mare decât cel din 2010, la rându-i un buget substanţial mai mare decât cel din 2009, la rându-i, aţi ghicit, un buget substanţial mai mare decât cel din 2008. Se taie de peste tot, se adaugă la Băsescu. Curat politică de dreapta, că doar socotitoarea se află la mâna lui dreaptă, la Boc!

Vedem cum bogăţia ţării începe să se concentreze la nivelul unui grup închis, aflat în imediata apropiere a puterii şi într-o relaţie simbiotică cu aceasta. Ori, aceasta nu este şi nu poate fi un ideal liberal, pentru că o asemenea situaţie duce automat la poziţii de monopol şi anulează principiul fundamental al liberei concurenţe. Este, aşadar, imperativ ca această clică (şi politicieni, şi moguli „de bine”) să dispară cât mai repede din viaţa noastră publică şi, implicit, să îşi scoată mâinile din buzunarele noastre.

Imagini: Img 1, Img 2.