Voi participa şi
la mitingul de la Arcul de Triumf, aşa cum am participat şi la protestele spontane
de la Universitate. Am ieşit şi voi mai ieşi în stradă înfruntând frigul pentru
a nu ajunge peste câţiva ani să fiu aruncat în stradă, înfruntând frica. Mi-e
de-ajuns să ştiu din povestirile lui Dinu Zamfirescu sau Radu Câmpeanu ce
înseamnă să te temi de un stat monstruos, mi-e de-ajuns să îmi amintesc cum
trăiau mereu cuprinşi de teamă bunicii şi părinţii mei, convinşi fiind că sunt
înconjuraţi de agenţi ai represiunii comuniste, fie că erau vecini, colegi sau
pur şi simplu alţi oameni care aşteptau cuminţi la coadă să ia o porţie de oase
de pui. De-ajuns!
Dacă mai sunt
oameni care cred că aşa ceva nu este cu putinţă, să ne uităm la ce s-a
întâmplat în România.
Un preşedinte
care nu are prin Constituţie drept de iniţiativă legislativă încearcă să impună
o lege. Tot el, când s-a lovit de opoziţia unui profesionist respectat,
doctorul Raed Arafat, a dat ordin să fie retrasă din dezbaterea publică. E
posibilă o asemenea aberaţie neconstituţională într-un stat al Uniunii
Europene? Iată că da.
Un guvern care
are în spate o majoritate parlamentară bazată pe fraudă, trădare şi corupţie
vede că nu are nici o şansă să câştige alegerile pe căi licite şi atunci decide
să prelungească abuziv mandatul reprezentanţilor săi în administraţia locală,
amânând până în noiembrie alegerile care ar fi trebuit să aibă loc în vară. Curtea
Constituţională, chemată să îşi exercite rolul de pavăză a democraţiei, se
codeşte să dea un verdict, amânând deja de două ori decizia. E posibil ca unii
care se dau drept anti-comunişti să recurgă la asemenea mijloace anti-democratice?
Iată că da.
Iar când oamenii
ies în stradă să îşi strige nemulţumirea, câteva figuri proeminente din actuala
putere îi numesc „viermi”, „ciumpalaci”, „penibili”, „retrograzi”. E posibil să
existe o asemenea mentalitate de satrapi într-un stat european în secolul XXI?
Iată că da.
Puterea actuală,
la fel ca oricare altă formă de putere, vrea să devină absolută şi nu se va
opri decât atunci când se va izbi de o putere mai mare. Această putere şi mai
mare nu poate fi decât statul de drept, apărat feroce de cetăţenii care nu vor
să îşi piardă demnitatea. Este esenţial, aşadar, să protestăm şi să protestăm
acum. Este esenţial să protestăm câtă vreme suntem cetăţeni, apăraţi de legi,
şi nu simpli locuitori într-un stat care nu ne mai aparţine.