De ce nu sunt regalist. Clarificări

În urma postării anterioare, în care explicam motivele pentru care nu rezonez cu aceia dintre prietenii mei care se declară monarhişti, am avut câteva ore de discuţii cât se poate de utile.

Am fost convins să admit, de exemplu, că regimul autoritarist al lui Carol II, nu seamănă, totuşi, cu brutalitatea dictaturilor comuniste de după el, aşa încât afirmaţia mea cum că el ar fi deschizătorul de drumuri pentru ceilalţi dictatori români ai secolului trecut este numai parţial adevărată (faptul că el a introdus un cult deşănţat al propriei personalităţi rămâne, totuşi, de nescuzat şi aruncă o umbră neplăcută asupra întregii dinastii de Hohenzollern, punând sub semnul întrebării capacitatea acesteia de a garanta, in perpetuitate, regimul democratic din ţara noastră).

Discuţiile pe care le-am avut mi-au consolidat, totuşi, convingerile anti-monarhiste, şi voi încerca să prezint mai jos motivele pentru care cred că monarhia este incompatibilă cu principiile fundamentale ale democraţiei, chiar şi atunci când nu folosim termenul cu întreaga sa încărcătură etimologică („monos” + „arkhê”, ceea ce înseamnă că puterea e concentrată în mâinile unui singur om), ci îl folosim în sensul modern, acela al monarhiei constituţionale.

După cum înţeleg eu lucrurile, democraţia este acel sistem în care absolut toţi cetăţenii sunt trataţi în mod egal de lege, bucurându-se de aceleaşi drepturi. În planul vieţii publice, aceasta înseamnă că legitimitatea politică emană de la voinţa corpului civic în ansamblul său.

Realităţile societăţii moderne, în care numărul de cetăţeni depăşeşte adesea pragul milioanelor sau al zecilor de milioane face, totuşi, imposibil idealul democraţiei directe, aşa încât sistemul cel mai apropiat de ideal este acela al democraţiei indirecte, în care cetăţeanul îşi transferă puterea politică unui reprezentant, pe care îl alege liber, în funcţie de ideologia pe care acesta o îmbrăţişează.  

Femei irakiene arată cu mândrie că au votat

Sistemul nu este lipsit de avantaje - o profesionalizare a clasei politice aduce în prim-plan oameni mai educaţi, mai bine informaţi, mai clar definiţi ideologic, în fine, mai capabili să ia decizii corecte.

Există, în acelaşi timp, primejdia ca oamenii politici să se închidă într-o castă, transformând democraţia indirecta într-o oligarhie. Iată de ce există două imperative absolute: 1. clasa politică să fie fluidă, permiţând mobilitatea socială şi 2. clasa politică să caute periodic reînvestirea cu legitimitate, prezentându-se in faţa electoratului.

Iată că tocmai în acest punct chiar şi monarhia modernă, monarhia constituţională, se desparte de principiile democraţiei. Faptul că funcţia monarhului este rezervată, prin definiţie, unui grup foarte restrâns de oameni, şi nu tuturor cetăţenilor, este nedemocratic. Mai grav, alegerea monarhului se face cu ignorarea completă a voinţei corpului civic. Singurele lucruri importante sunt apartenenţa la o anumită familie şi aparenţa normalităţii psihiatrice. Ori, cele două nu au ţinut niciodată loc de competenţă şi nici măcar de inteligenţă. Dacă mai adăugăm şi faptul că monarhul nu este reînvestit cu legitimitate în mod periodic de către electorat, ajungem - inevitabil, cred - la concluzia că monarhia este incompatibilă cu democraţia.

Până acum, am vorbit despre motivele pentru care monarhia este nelegitimă pentru cetăţenii unui stat democratic. Monarhia este, însă, nedreaptă într-o oarecare măsură şi pentru înşişi reprezentanţii dinastiei. Aceştia, indiferent de aptitudini, nivel de inteligenţă sau chiar preferinţe, sunt obligaţi să urmeze o anumită formă de educaţie, au o singură opţiune de carieră şi adesea sunt sub obligaţia de a avea o anumita religie. Dat fiind că se află sub obligaţia de a oferi un succesor, chiar şi viaţa lor privată este reglementată strict, adesea prin legi votate de Parlament. O asemenea intruziune a Statului in viaţa privată a unui cetăţean este, cel puţin din punctul meu de vedere, inacceptabilă.

Desigur ca nu mă aştept ca acesta să fie ultimul cuvânt în această discuţie, care nu arareori se poartă mai mult cu inima decât cu raţiunea. După ce voi primi replicile prietenilor mei, voi posta, probabil, şi alte argumente.